Andrei este unul dintre miile de copii din mediul rural care se zbat în sărăcie şi nu au acces la un învăţământ de calitate. Sunt copii normali ca oricare alţii, însă au NEȘANSA de a se fi născut într-un cătun uitat de lume. Cei mai mulţi muncesc cot la cot cu părinţii lor şi vor abandona şcoala după clasa a VIII-a, ajungând cazuri sociale. În estul României, din cauza lipsurilor, jumătate dintre copiii de la ţară renunţă la școală și rămân cu opt clase sau mai puţin.

Pentru ei Fundaţia de Sprijin Comunitar (FSC) a deschis 5 centre educaţionale numite “Clubul cu Lipici” în care ei îşi pot face temele, desfăşoară activităţi educaţionale şi se bucură de copilărie. În acest fel îşi îmbunătăţesc pregătirea şcolară şi au ȘANSE mai mari de a urma un liceu și de a-și face un rost in viaţă.

Pentru 200 de copii din 4 comune băcăuane, Cluburile cu Lipici sunt singurele locuri unde își pot face temele, învaţă lucruri noi și au parte de jucării adevărate. Doar aici Andrei și colegii lui se simt cu adevărat copii și uită de greutăți!

Fără fonduri suficiente, zeci de copii ca Andrei nu vor  putea să se bucure pe termen lung de aceste servicii. Fără bani pentru utilităţi, materiale didactice, educatori calificaţi, porţile Cluburilor cu Lipici se vor închide, iar Andrei și ceilalţi copii vor rămâne acasă, neputincioși în faţa lipsurilor și sărăciei. Vor rămâne pe prispa caselor sărăcăcioase, lipisiţi de ȘANSE, visând doar la un viitor mai bun…

Alăturați-vă efortului nostru de a construi un viitor mai bun pentru acești copii! Cu o  sponsorizare de 1000, 3500 sau 5000 de lei veți oferi un sprijin important pentru ca cele 5 Cluburi cu Lipici, din satele sărace ale Moldovei, să funcționeze în fiecare an!

Sponsorizarea firmei este deductibilă fiscal, nu implică costuri pentru dumneavoastră, în conformitate cu Legea Sponsorizării și Codul Fiscal (detalii mai jos)

Codul fiscal prevede următoarele limite (minimul dintre ele):

20% din impozitul pe profit

0.75% din cifra de afaceri

Astfel, facilitatea fiscală acordată prin mecanismul de credit fiscal permite, practic, sponsorului să plătească suma respectivă către o organizație fără scop lucrativ și nu în contul impozitului pe profit. Pentru a fi inclus în calculul impozitului pe profit pe anul respectiv, contractul de sponsorizare trebuie încheiat înainte de sfârșitul anului calendaristic, iar plata trebuie efectuată până la finele anului.

Conform legii nr. 322/2021, dumneavoastră puteți redirecționa inclusiv impozitul pe profit/pe venitul microîntreprinderilor din anul anterior, dacă nu s-a epuizat plafonul maxim, dedicat efectuării sponsorizărilor, completand si depunand electronic formularul 177, impreuna cu un contract de sponsorizare, în termen de maxim 6 luni de la data depunerii declarației anuale de impozit pe profit/ declarației de impozit aferente.

Detalii din Legea sponsorizarii nr 32/1994:

Activitati eligibile

Sponsorizările pot fi acordate beneficiarilor (persoanelor juridice fără scop lucrativ), care își desfășoară activitatea în domeniul culturii, artelor, medicinei, asistență și servicii sociale etc.

Chiar și micro-intreprinderile pot face sponsorizări deductibile!

Posibilitatea microîntreprinderilor de a deduce sponsorizările a fost introdusă în aprilie 2018, adică în al doilea trimestru al anului trecut. În același timp, autorităţile au introdus o declaraţie fiscală care trebuie depusă periodic de către microfirmele care fac sponsorizări.

Începând din luna aprilie 2019 sponsorizările deductibile se pot face doar către ONG-urile înscrise în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale

Extras din Legea 30/2019:

„Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări (…) pentru susţinerea entităţilor nonprofit și a unităţilor de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale (…), scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective”

Pentru a susține proiecte FSC printr-o sponsorizare puteți completa online și descărca de AICI contractul de sponsorizare și ne puteți contacta la tel: 0728 028 082 sau e-mail departamentpr@fsc.ro, pentru detalii și încheierea lui. Termen limită: sfârșitul anului calendaristic