Într-o atmosferă festivă și emoționantă, Gala Voluntarului Băcăuan a celebrat altruismul, devotamentul și implicarea activă în comunitatea băcăuană a Tinerilor și ONG-urilor care au făcut o diferență și care au adus un plus societății noastre.

Fundația de Sprijin Comunitar a scris povestea celei de-a XV-a ediții a Galei și a premiat pe 5 decembrie 2023 (Ziua Internațională a Voluntariatului), pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” din Bacău, proiectele care au avut un impact major în rândul beneficiarilor, dar și voluntarii entuziaști fără de care acestea nu ar fi fost realizabile. După un an de muncă și implicare activă, momentul decernării premiilor a fost un prilej de recunoaștere publică a celor mai activi voluntari și a proiectelor valoroase ale organizațiilor din județul Bacău, o seară memorabilă, în care faptele bune au fost amintite si aplaudate la scenă deschisa de peste 400 de voluntari si reprezentanți ai organizațiile participante. Surpriza serii a fost concertul de final ar artistului Cabron, căruia îi mulțumim pentru prezență.

Gala Voluntarului Băcăuan a fost organizată ca parte a proiectului ”Click <Like> ONG”, derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Fundația Comunitară Bacău și Fabricat în Bacău, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Mulțumim și partenerilor evenimentului, implicați în organizarea și desfășurarea acestuia, Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Județean Bacău, Instituția Prefectului Județului Bacău și Hotelului Dumbrava, pentru susținere.



Și pentru că doar împreună putem face mai mult, felicităm ONG-urile băcăuane pentru proiectele frumoase derulate în comunitatea noastră și pentru partiuciparea la cea de a XV-a ediții a Galei. Mulțumim pentru participare Aociației Door to Outdoor, Asociației Lindenfeld, Fundației Interetnice pentru Cultură și Artă „Ion Ghelu Destelnica”, Asociației Ingenious Drama, Școlii Sanitare Postliceale Sanity Bacău, SOS Satele Copiilor, ASCOR Bacău, , Asociației Bronx People, Fundației „Sf. Ioan Bosco”, Fundația Yana.

Premiile acordate în cadrul Galei au fost:

CATEGORIA PROIECTE:

  • Titlul de Proiectul de Voluntariat al Anului 2023 – ”EGALI PE APĂ” – Asociația DOOR TO OUTDOOR
  • Titlu de Proiectul de Voluntariat al anului 2023 în domeniul Social: ”AJUNGEM MARI” – ASOCIATIA LINDENFELD
  • Titlu de Proiectul de Voluntariat al anului 2023 în domeniul Tineret: CARAVANA ASCOR – ASOCIATIA ASCOR
  • Titlu de Proiectul de Voluntariat al anului 2023 în domeniul Educație: PROIECTUL ”VARA ÎMPREUNĂ 2023” – FUNDAȚIA SFÂNTUL IOAN BOSCO
  • Titlu de Proiectul de Voluntariat al anului 2023 în domeniul Sănătate: CAMPANIA ”DONEAZĂ SÂNGE ȘI SALVEAZĂ” – SCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ SANITY BACĂU
  • Titlu de Proiect de Voluntariat al anului 2023 în domeniul Cultură: FESTIVALUL NAȚIONAL DE MENTORAT ”ION GHELU DESTELNICA”- FUNDAȚIA INTERETNICĂ PENTRU CULTURĂ SI ARTĂ ION GHELU DESTELNICA

CATEGORIA VOLUNTARI:

  • Titlul de Voluntar al anului 2023 al județului Bacău: MORARU DENISA ALEXANDRA – FUNDAȚIA YANA
  • Titlul de voluntar al anului 2023 în domeniul Tineret: DOBOȘ MARIA YVONNA – ASOCIAȚIA INGENIOUS DRAMA
  • Titlul de voluntar al anului 2023 în domeniul Educație: DENISA CABASCU – ASOCIAȚIA SOS SATELE COPIILOR
  • Titlul de voluntar al anului 2023 în domeniul Social: IVAN IONELA – ASOCIAȚIA BRONX PEOPLE
  • Premiul special de „THE BEST FSC VOLUNTEER of 2023”: ANDREEA MARINOIU

De asemenea, suntem recunoscători pentru voluntarii anului din cadrul Fundației de Sprijin Comunitar, care au dat dovadă de devotament și implicare activă în proiectele noastre: Mihai Brianna, Florea Livio, Răzvan Fîntînaru, Smău Gabriela, Botez Ștefan, Andraș Bogdan Andrei, Alupei Diana, Răileanu Georgiana și Grosu Ștefania.