Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) derulează un nou proiect „O viață frumoasă și mult respect pentru seniori vulnerabili!”, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău care își propune să îmbunătățească și să dezvolte servicii integrate și de calitate pentru persoanele vârstnice aflate în îngrijire rezidențială la Satul Seniorilor Milly din Buhuși. Acesta vizează atât îmbunătățirea infrastructurii și a dotărilor, cât și organizarea de activități menite să crească bunăstarea beneficiarilor.

Valoarea totală a proiectului este de 104.751,22 din care 84.000 lei reprezintă finanțare oferită de Consiliul Județean Bacău, prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024, conform Legii nr. 350/2005. Durata proiectului este de 3 luni iar activitățile au demarat începând cu data de 22.08.2024.

Obiectivul general al proiectului vizează furnizarea unor servicii calitative persoanelor vârstnice îngrijite în regim rezidențial la „Satul Seniorilor Milly” din Buhuși, alături de celebrarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, prin care dorim să transmitem un mesaj puternic de respect, empatie și angajament pentru asigurarea în derularea serviciilor dedicate și adaptate nevoilor acestei categorii vulnerabile.

                                                                                                                                                                                Proiectul nostru se angajează să răspundă nevoii esențiale de îmbunătățire și dezvoltare a serviciilor integrate destinate persoanelor vârstnice aflate în îngrijire rezidențială la Satul Seniorilor Milly din Buhuși. Acesta include facilitarea îngrijirilor prin dotarea cu echipamente de mobilitate de ultimă generație, precum și organizarea de activități intergeneraționale și de artă care să stimuleze participarea și creativitatea seniorilor.

  De asemenea, ne propunem să oferim beneficiilor noastre o excursie specială pentru a adăuga un plus de bucurie și experiențe noi în viața lor. În cadrul proiectului, vom marca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice printr-un eveniment festiv dedicat lor și organizat chiar în cadrul centrului rezidențial, care va include și participarea seniorilor din Centrul de Zi „Dr. Ștefan Ciobanu” din Bacău. Ziua Internațională a Vârstnicului va fi celebrată și prin organizarea unei conferințe care va explora provocările și soluțiile legate de îmbătrânirea globală alături de specialiști dedicați din domeniul îngrijirii beneficiarilor vârstnici.

Grupul țintă este constituit din 70 persoane vârstnice care necesită servicii de îngrijire, asistență medicală și recuperare pe termen lung. Persoanele vârstnice vulnerabile din România se confruntă cu multiple provocări, precum boli cronice, mobilitate redusă, tulburări cognitive, lipsa suportului familial, probleme economice și riscuri de abuz și neglijare. Proiectul își propune să răspundă acestor nevoi prin servicii adecvate și un cadru sigur și incluziv.

Proiectul este aliniat la Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei (2022-2027), precum și la Strategia județeană de dezvoltare durabilă a județului Bacău, având ca obiective dezvoltarea serviciilor sociale și asigurarea de șanse egale pentru categoriile defavorizate.

Prin acest demers, ne propunem să contribuim la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice din judetul Bacău, promovând un mesaj de solidaritate și respect față de seniorii județului nostru.

  Proiectul „O viață frumoasă și mult respect pentru seniori vulnerabili!”, este implementat de către Fundația de Sprijin Comunitar și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024, conform Legii nr. 350/2005;

Sursa: Deșteptarea de Bacău