Evenimente FSC dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice: O săptămână de recunoștință și festivități dedicate seniorilor Bacăului
Pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o ocazie specială de a recunoaște contribuțiile valoroase pe care seniorii le-au adus societății noastre. Instituită de Organizația Națiunilor Unite în 1990, această zi ne reamintește de respectul și grija pe care le datorăm celor mai în vârstă membri ai comunității.
În județul Bacău, populația vârstnică reprezintă o parte importantă a comunității, iar această sărbătoare oferă prilejul de a reflecta asupra nevoilor și provocărilor cu care se confruntă. Îmbătrânirea populației și neajunsurile pe care seniorii le confruntă zilnic, au devenit o realitate dură și greu de înfruntat. Mulți vârstnici, în special cei din mediul rural, trăiesc singuri, fără sprijinul familiilor, în condiții dificile din punct de vedere economic și social.
Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) dedică întreaga săptămână recunoștinței, respectului și celebrării persoanelor vârstnice. Împreună le oferim seniorilor aprecierea pe care o merită pentru contribuțiile lor de-a lungul vieții, arătându-le solidaritatea noastră și asigurându-ne că acești membri ai comunității noastre trăiesc cu demnitate.
„Este timpul, ca împreună, să transformăm promisiunile în acțiuni concrete, să promovăm strategii care asigură accesul la îngrijire de calitate și să conturăm o cultură a respectului față de seniori, așa cum există în toate statele civilizate. Fiecare vârstnic merită să îmbătrânească cu demnitate, într-un mediu care să ofere securitate, susținere și recunoștință. Aceasta înseamnă nu doar pensii mari ci mai ales servicii specializate și accesibile in fiecare comunitate, fie rurală sau urbană, locuri si contexte dedicate pentru petrecerea timpului liber, activități de socializare, de recuperare și de păstrare a statutului de persoană activă și importantă în societate.”
Gabriela Achihăi, președinte FSC
În semn de recunoștință, FSC a pregătit o serie de evenimente speciale menite să le aducă bucurie și să le ofere un loc binemeritat în inima comunității noastre. De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, 1 Octombrie 2023, în Sala Mare a Consiliului Județean Bacău, am avut bucuria să organizăm Workshop-ul „Servicii specializate pentru seniorii Bacăului” în colaborare cu Sucursala Teritorială Bacău a Colegiului Național al Asistenților Sociali. Acest eveniment a fost un context favorabil, punând accent pe serviciile personalizate pentru seniori, menite să le îmbunătățească calitatea vieții. În cadrul evenimentului au fost prezentate oportunitățile proiectului „O viață mai frumoasă și mult respect pentru seniorii vulnerabili” și bunele practici din cadrul centrului rezidențial Satul Seniorilor Milly al FSC dar și din Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane vârstnice al DGASPC Bacău.
S-au conturat diverse perspective. S-au nuanțat principalele modificări legislative privind subiectul de maximă actualitate al pensiilor, respectiv impactul acestora asupra beneficiarilor, de către doamna Simona Tăbăcaru, director executiv al Casei Județene de Pensii și au fost prezentate soluții optime privind managementul serviciilor oferite persoanelor vârstnice. Workshop-ul a adus în lumina provocările întâlnite în programele de îngrijire la domiciliu atât din mediul rural, cât și din cel urban.
De asemenea, în cadrul evenimentului am discutat despre impactul proiectului demarat de curand de FSC, „Creative Care”– Programe de Artă participativă pentru vârstnici în mediul rezidențial” , despre beneficiile abordării intergenerationale, modele de bună practică ale activităților de artă creativă în serviciile rezidențiale, provocările furnizorilor de a implementa programe de arte intergeneraționale, respectiv nevoia existentă de training în acest gen de activități care aduc o perspectivă modernă asupra lucrului cu persoanele vârstnice.
Centrul de Zi „Dr. Ștefan Ciobanu” a fost gazda unei zile memorabile dedicate seniorilor care își petrec timpul aici. Evenimentul, organizat cu multă grijă și devotament, a adus împreună bucuria activităților de grup și spiritul de sărbătoare într-un mediu plin de căldură și prietenie. Ziua a fost marcată de activități interactive și momente de socializare, menite să le ofere vârstnicilor un prilej de relaxare și conectare. De la ateliere creative și jocuri, până la sesiuni de dans și muzică, seniorii au fost implicați în activități care au stimulat atât buna dispoziție, cât și menținerea unei vieți active. Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment festiv, unde toți participanții au avut ocazia să se bucure de momente speciale alături de voluntari și personalul centrului. Centrul de Zi „Dr. Ștefan Ciobanu” continuă astfel tradiția de a oferi vârstnicilor nu doar servicii specializate de calitate, ci și momente de bucurie, socializare și distracție.
La Satul Seniorilor Milly din Buhuși urmează să fie organizată tradiționala Zi a Recoltei, un eveniment special care va avea loc pe 3 octombrie 2024, începând cu orele 12:00. Evenimentul, o veritabilă tradiție FSC, îmbină bucuria venirii toamnei cu un profund sentiment de recunoștință pentru contribuțiile aduse de seniorii găzduiți de centru de-a lungul vieții. Această zi festivă oferă o ocazie perfectă pentru ca aceștia să se conecteze, să socializeze și să se bucure de momente de relaxare în mijlocul naturii, alături de prieteni, familie și invitați speciali. Ziua Recoltei la Satul Seniorilor Milly va include activități variate menite să onoreze atât tradițiile rurale, cât și rolul important pe care seniorii l-au jucat în menținerea acestor obiceiuri vii. De la expoziții de produse proprii la muzică populară și dansuri tradiționale, evenimentul promite să fie o adevărată sărbătoare a comunității.
De asemenea, anunțăm cu bucurie colaborarea cu TVR Iași pentru realizarea unei emisiuni speciale care va aduce în atenția publicului serviciile noastre dedicate îngrijirii vârstnicilor și impactul pozitiv pe care acestea îl au asupra comunității. Această ediție, pregătită cu grijă și devotament de echipa TVR Iași, va scoate la lumină poveștile impresionante ale seniorilor noștri și impactul serviciilor noastre dedicate seniorilor.
Evenimentele care marchează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice sunt organizate în cadrul proiectul „O viață frumoasă și mult respect pentru seniori vulnerabili!”, este implementat de către Fundația de Sprijin Comunitar și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024, conform Legii nr. 350/2005;
Sursa: Deșteptarea de Bacău