Fundația de Sprijin Comunitar lansează proiectul „Psiholog la sat: Sprijin emoțional pentru tinerii din Stănișești, Motoșeni și Dealu Morii”, proiect finanțat prin programul „În Stare de Bine” (www.instaredebine.ro), program susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

            În multe sate din județul Bacău, adolescenții învață să-și ascundă lacrimile și să-și ducă singuri poverile. La Stănișești, Dealu Morii și Motoșeni nu există niciun psiholog clinician, iar drumurile până la cel mai apropiat cabinet sunt lungi și costisitoare. În lipsa sprijinului, mulți tineri rămân singuri în fața anxietății, a bullying-ului, a fricii de eșec sau a izolării sociale.

            Din dorința de a schimba această realitate, Fundația de Sprijin Comunitar a gândit proiectul „Psiholog la sat”, menit să deschidă ușa către o lume în care și copiii de la sat au dreptul la sprijin emoțional. Timp de șase luni, începând cu jumătatea lunii septembrie, 135 de adolescenți vor fi în centrul unei experiențe transformatoare: pentru prima dată, vor avea acces la evaluări psihologice, la consiliere de grup și individuală, la sesiuni dedicate pregătirii emoționale pentru examene și la ateliere prin care vor învăța să comunice mai deschis și să își gestioneze emoțiile. Deasemenea, tot in premieră absoluta pentru aceste comunități va fi înființat, pe perioada proiectului, un cabinet de consiliere psihologică individuală care va oferi servicii adolescenților identificați cu probleme emoționale și riscuri psihosociale majore.

            Proiectul nu se oprește doar la ei. Părinții și profesorii vor fi implicați în acest proces, învățând cum să devină sprijin real pentru tinerii lor. Prin formare și ghidaj, familia și școala vor descoperi cum să construiască împreună un mediu mai sănătos și mai echilibrat pentru generația de mâine.

            Scopul este clar: reducerea riscului de abandon școlar și creșterea șanselor la un viitor mai bun, prin întărirea încrederii în sine, a motivației și a capacității de a face față provocărilor. Obiectivele se transformă aici în povești de viață – un copil care reușește să treacă peste frica de eșec, o fată care învață să spună „nu” bullying-ului, un adolescent care găsește curajul de a visa din nou.

            „Prin acest proiect aducem psihologul acolo unde este cel mai mare gol: la sat. Credem că fiecare copil merită șansa de a fi ascultat și ajutat de specialiști pentru a-și construi viitorul cu încredere și echilibru. Este o investiție în oameni și în comunități, cu efecte care se vor vedea mult timp de acum înainte. Proiectul de față este o punte între prezentul dificil al adolescenților din mediul rural și un viitor în care ei sunt încrezători în propriile forțe și capacități”, a declarat Gabriela Achihai, președintele FSC.

            Proiectul „Psiholog la sat” este derulat de Fundația de Sprijin Comunitar și finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

            Fundația de Sprijin Comunitar, prezentă de peste 25 de ani în viața comunităților din județul Bacău, continuă prin această inițiativă să pună umărul la transformarea viitorului copiilor și tinerilor din zone rurale dezavantajate. Prin „Cluburile cu Lipici”, sute de copii beneficiază zilnic de sprijin educațional și psiho-social, iar acum, prin acest proiect, adolescenții primesc o șansă reală de a-și construi o viață mai echilibrată și mai puternică.

*****

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România și se derulează anual prin două sau trei apeluri de proiecte, în funcție de nevoile identificate.

Obiectivul programului este reducerea inegalităților sociale prin intermediul activităților culturale, sportive și de viață sănătoasă derulate pentru grupuri sau comunități vulnerabile, precum și susținerea inițiativelor ce vizează dezvoltarea organizațională a sectorului neguvernamental din România. Punem accentul pe intervenții comunitare care au ca obiectiv implicarea activă a comunităților în rezolvarea problemelor locale.

Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.550 de magazine în 8 țări, 155.000 de angajați și o rețea de 190 de magazine în România.

Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.

Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.