
Centrul de Zi „Dr. Ștefan Ciobanu” va avea o nouă locație. FSC continuă misiunea de a fi alături de seniorii Municipiului Bacăului.
După mai bine de 25 de ani în care a funcționat în spațiul pus la dispoziție de Primăria Municipiului Bacău, Centrul de Zi „Dr. Ștefan Ciobanu” al Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) a fost nevoit, la sfârșitul lunii iunie 2026, să găsească o soluție de relocare, clădirea în care și-a desfășurat activitatea până atunci urmând a primi altă destinație de interes public. Pentru ca această situație să nu ducă la închiderea acestui program, unic pe plan local ca și complexitate a serviciilor oferite și la pierderea unui loc devenit, pentru sute de seniori, o adevărată „a doua casă”, FSC a ales să găsească o soluție durabilă: achiziționarea unui spațiu propriu, care să asigure continuitatea serviciilor în regim de centru de zi pentru vârstnicii Bacăului, pe termen lung.
Soluția a devenit posibilă datorită fondurilor strânse în cadrul Galei Premiilor Comunității Băcăuane din luna mai a acestui an, dar mai ales prin implicarea celor doi mari Parteneri strategici ai Fundației de Sprijin Comunitar, Dedeman și Kaufland România. Cu ajutorul admirabilei comunități de afaceri strânsă în jurul cauzei FSC s-a reușit obținerea fondurilor necesare pentru un nou Centru de zi.
Începând din luna septembrie, spațiul achiziționat a intrat într-un amplu proces de renovare și amenajare, astfel încât să răspundă nevoilor seniorilor beneficiari și să respecte standardele necesare unui centru de zi modern, sigur, accesibil și primitor. In maxim 2 luni de zile noul Centru Dr. Ștefan Ciobanu va redeveni singurul loc din Bacău în care vârstnicii vor beneficia de recuperare și kinetoterapie, asistență medicală, terapie ocupațională, consiliere psihologică și socială, precum și numeroase activități de socializare și petrecere activă a timpului, toate concentrate într-un spațiu comun. Pentru beneficiari, aceste servicii înseamnă mai puțină singurătate, o stare de sănătate mai bună și șansa de a-și păstra independența și demnitatea la vârsta a III-a.
Nevoia unor astfel de servicii este cu atât mai mare cu cât România se confruntă cu un proces accelerat de îmbătrânire demografică, iar tot mai mulți seniori se confruntă cu singurătatea, izolarea și lipsa sprijinului familial. Conform unui comunicat recent al INS, România înregistrează cea mai accelerata rata de îmbătrânire a populației din Uniunea Europeana, ceea ce ar presupune o strategie națională consistentă și măsuri concrete de dezvoltare a serviciilor publice adresate persoanelor în vârstă.
Fundația de Sprijin Comunitar mulțumește tuturor celor care au contribuit la continuarea acestui program vital pentru seniorii singuri ai Bacăului și, în mod special, Dedeman și Kaufland România, Partenerii strategici ai organizației. Proiect implementat cu sprijinul DEDEMAN. Amenajarea spațiului este realizată cu ajutorul Kaufland România!
