Caravana voluntarilor FSC în mediul rural
Anul acesta Școlile de Vară, proiectul de suflet al tuturor generațiilor de voluntari FSC, au fost dedicate în special copiilor din familii vulnerabile, din satele localizate în estul județului, copii care au fost privați de suport educațional, social sau emoțional pe durata stării de urgență și alertă induse de pandemia Covid19. Sub titlul Alături de copiii din sate voluntarii FSC au gândit și pus în practică un program de activități educative adresat unui număr de 200 de copii din satele comunelor Stănișești, Dealu Morii, Răchitoasa și Motoșeni oferite în cadrul unei Caravane itinerante a câte o săptămâna în fiecare comună. Activitățile au fost susținute zilnic 30 de voluntari FSC împreună cu alți 30 de bursieri FSC (tineri din fiecare comunitate vizată), fiecare zi având în program 4 ateliere a câte o oră fiecare cu participarea a maxim 40 de copii, pentru respectarea normelor de igiena si distanțare socială.
Proiectul se desfășoară în perioada 10 August – 10 Noiembrie și are o valoare totală de 48.837 lei, din care 42.000 lei cofinanțare oferită de Consiliul Județean Bacău
Temele abordate în cadrul atelierelor sunt de maxim interes în contextul actual fiind legate de sănătate, protecția în fața bolilor, utilizarea în siguranță a internetului și mijloacelor de comunicare on-line, școala de acasă, egalitatea de gen etc. Activitățile au fost abordate în mod creativ, interactiv, prin elemente de joc, prin folosirea artelor (muzică, creație, dans) și a mișcării în aer liber. Evident voluntarii au fost bine pregătiți pentru a susține sesiunile în condiții de maximă siguranță epidemiologică și au organizat sesiunile preponderent în aer liber ținând cont de principiile distanțării sociale și de protecție împotriva răspândirii COVID.
In primele săptămâni ale proiectului 8 sate din 4 comune ale județului au fost deja vizitate de Caravana Voluntarilor și aproape 300 de copii au beneficiat de activități educaționale și recreative, principalul obiectiv, fiind acela de a-i învăța cum să utilizeze platformele folosite in sistemul de învățământ online. In acest sens au fost create 200 de conturi pentru ca acești copii sa aiba acces la instrumentele de învațare on-line pe care este foarte posibil să fie nevoiți să le folosească intensiv în următorul an școlar.
“Anul acesta am ajuns în comunități noi, am cunoscut copii noi cu o dorință de implicare foarte mare. Bucuria tuturor copiilor a fost diferită față de alți ani. Dorința lor de a socializa, de a participa la activitățile educationale, de a se juca a fost una extrem de mare. Pauza lungă de la astfel de activități a fost resimțită din plin, iar voluntarii și bursierii FSC au reușit să aducă un pic de culoare și foarte multă bucurie în vacanța acestor copii. Mulțumim voluntarilor pentru eforturile depuse pentru ca această Caravană să se poată derula fără probleme. Mulțumim și partenerilor noștri, primăriile celor patru comune Stănișești, Dealu Morii, Motoșeni și Răchitoasa, dar și finanțatorului proiectului Consiliul Județean Bacău.“ (Gabriel Măgurianu, coordonatorul voluntarilor FSC).
Pentru voluntarii și bursierii FSC implicați în Caravană, proiectul va continua prin participarea la o tabără în cadrul căreia vor concepe și pune în scenă o piesă de tearu bazată pe o poveste reală a unei victime a traficului de persoane. Ulterior această piesă va fi înregistrată și promovată prin intermediul diverselor canale media online, cu scopul de a preveni traficul de persoane din mediul rural.
Proiectul Alături de copiii din sate este implementat de Fundația de Sprijin Comunitar Bacău și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2020, conform Legii nr. 350/2005.