Activ pentru un viitor competitiv

Proiectul „ACTIV pentru un viitor competitiv!” se adresează unui număr de 405 manageri, angajați ai departamentelor de resurse umane sau antreprenori din cadrul companiilor care își desfășura activitatea într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și aflate în regiunea de Nord  Est, județele:  Iași, Suceava, Bacău,  Neamț, Botoșani, Vaslui.

Aceștia vor beneficia in mod GRATUIT de următoarele activități ale proiectului:

12 evenimente derulate in cadrul campaniei de conștientizare privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă
Cursuri de formare profesionala de scurta durata, recunoscute național, în domenii precum, Manager de proiect, Manager de resurse umane, Competente antreprenoriale
Program de Mini MBA pentru 50 de persoane din cele 405 selectate
Program complex de planificare strategica pentru 40 de companii
100 de persoane din cele 405 vor beneficia de cate 3 ore de business coaching individual.

Deasemenea, în cadrul proiectului va fi creata o aplicație interactivă, care va permite grupului țintă să își elaboreze planurile de afaceri și să testeze propriile decizii de business.

Durata proiectului este de 12 luni, în perioada mai 2018 – mai 2019.

Proiectul “ACTIV pentru un viitor competitiv!” este cofinantat din Fondul Social European Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, iar valoarea totala eligibila a proiectului este de 3942014.6 lei.

Pentru orice informaţii legate de proiect, ne puteţi contacta la e-mail viitoractiv@fsc.ro sau telefon 0234585658  persoană de contact Ionut Chirita, Manager de proiect.

Aplicația Antreprenor 2020

Acceseaza AICI aplicatia!

Cum functioneaza:

Creati un cont, apoi accesati aplicatia din link-ulde mai sus

Primul ecran are cele 3 planuri de afacere, dati click pe „Creeaza un plan” si ajungeti in meniul planului de afacere, care are 3 tab-uri: „Date generale”, „Proiectii financiare” si „Plan de afacere”.

Dupa ce completati datele generale dati click pe Salveaza si continuati la Proiectii financiare.

Adaugati mai intai un produs, apoi, pentru fiecare produs in parte, adaugati costuri variabile (unul sau mai multe). Atentie, cantitatea trecuta intr-o anumita luna la un produs trebuie sa fie corelata cu cantitatea trecuta in aceeasi luna la costurile variabile ale produsului! Astfel, daca avem produsul „aranjament floral” si la productia sa intra 5 trandafiri, iar vanzarile estimate in ianuarie 2019 sunt de 25 bucati de aranjamente florale, la cosutile variabile „trandafiri”, pe luna ianuarie 2019, trebuie sa puneti 25 buc x 5 buc/produs = 125 buc trandafiri. Dupa ce finalizati cu produsele si costurile variabile, cu tot cu adaugarea cantitatilor si preturilor de vanzare sau a costurilor, puteti continua cu adaugarea costurilor fixe, a activelor, a aportului de capital si puteti genera calculele financiare si indicatorii. Unele butoane nu functioneaza deoarece nu am primti informatiile necesare pentru realizarea acelor calcule (bilant, grad de indatorare, rata rapida profitabilitate).

La urmatorul tab avem planul de afacere, care contine sectiunile furnizate. Completati orice sectiune doriti, apoi dati click pe „Genereaza pdf” si vi se va genera planul de afacere in format pdf.

Mult succes!