Butonul care salvează vieți

În cadrul proiectului „Butonul care salvează vieți”, prin care a fost lansat în regiunea județului Bacău un serviciu inovator, integrat, de teleasistență și telemonitorizare medicală permanentă, 200 de persoane în vârstă din orașele Buhuși și Bacău, precum și din zonele limitrofe, beneficiază de servicii îmbunătățite de îngrijire și asistență medicală la domiciliu. Proiectul este rodul unui parteneriat cu Fundația Vodafone România!

Cei 200 de beneficiari, persoane în vârstă ce suferă de diverse afecțiuni care le limitează libertatea de mișcare sau le pun în pericol viața, au la dispozitie un dispozitiv mobil prin care se pot comunica informații către un centru de comandă, fie direct, fie indirect, printr-un buton de panică. În centrul de comandă, funcțional 24 de ore, șapte zile pe săptămână, este permanent disponibil un operator specializat ca asistent medical calificat.

Dispozitivul mobil constă într-o brățară de tip ceas, din silicon medical, rezistentă la apă, dotată cu un buton de panică. Comunicarea informațiilor este asigurată prin intermediul serviciilor de telefonie mobilă. Utilizatorii dispozitivului pot apela la suportul centrului de comandă fie prin telefon, fie apăsând butonul de panică, în caz de urgență. În cazul apelurilor telefonice, dispecerul va procesa informațiile primite și, în funcție de complexitate și gravitatea situației semnalate, va iniția un protocol medical special în care vor fi indicate acțiunile necesare (de exemplu, automedicație, deplasarea la domiciliul pacientului a unui asistent medical al Fundației de Sprijin Comunitar, solicitarea serviciului de ambulanță etc.).

Serviciul de teleasistență și telemonitorizare este integrat cu un pachet complex de servicii socio-medicale adaptate nevoilor persoanelor în vârstă, constând în asistență medicală și îngrijire la domiciliu, care să contribuie în mod direct la o viață mai bună pentru beneficiarii vârstnici din proiect.

Pentru mai multe detalii si a pentru a beneficia de serviciile acestui program contactati-ne la telefon 0738 867 480 sau 0234 546 640

Proiect finantat de Fundatia Vodafone Romania prin programul Connecting for Good.