Satul Seniorilor Milly
Situat în mijlocul unui peisaj idilic, departe de forfota urbană, Satul Seniorilor este un concept cu totul nou, la standarde occidentale, de centru rezidențial pentru bătrânii care au nevoie de un loc liniștit în care să se retragă.
Satul Seniorilor este format din mai multe căsuțe, dispune de o curte foarte mare ce adăpostește grădină de legume, livadă, iaz cu pește. In acest fel oaspeții noștri se vor simți aici ca într-un autentic sat tradițional românesc având la dispoziție o gamă largă de facilități medicale și de petrecere a timpului liber.
LOCALIZARE
Satul seniorilor se află într-o locație ferită de zgomot și poluare (în vecinătatea Pădurii Runc – arie protejată – și la 36 de km de Piatra Neamț), la intrarea în Buhuși dinspre Bacău. Perimetrul complexului este înconjurat de copaci și câmpie ceea ce face ca acest loc să fie o autentică oază de liniște în mijlocul naturii.
FACILITATI
- Cazarea se realizează în case de tip familial cu personal calificat apt să răspundă într-o manieră prietenoasă și specializată nevoilor socio-medicale ale persoanelor vârstnice.
- Camerele sunt de 2, maxim 3 locuri cu grup sanitar și dulap pentru lucruri personale. Oferim și posibilitatea de a aduce diverse obiecte personale, de mobilier ș.a. pentru ca oaspeții noștri să se simtă ca acasă.
- Fiecare casă are o cameră de zi primitoare destinată activităților de socializare sau de petrecere a timpului liber în comun.
- Bucătărie proprie autorizată, unde se pregătesc zilnic meniuri diversificate și adaptate regimului fiecărui beneficiar.
- Cabinet medical complet echipat pentru acordarea asistenței medicale plus sală de kinetoterapie și recuperare medicală.
- Gradina amenajată, de aprox. 3000 mp, are alei unde vârstnicii pot efectua plimbări singuri, sau însoțiți de personal, cu bănci și terase amenajate unde se pot juca table, șah sau alte jocuri.
- Mini-ferma amenajată în sat oferă produse ecologice pentru un regim alimentar adecvat persoanelor de vârsta a treia și personalizat în funcție de restricțiile de regim.
SERVICII
- Cazare, masă și îngrijire personală (pe o perioadă scurtă sau nedeterminată)
- Asistență medicală permanentă
- Kinetoterapie și recuperare medicală
- Însoțire la plimbare pentru activități individuale
- Iaz pentru pescuit
- Respiro pentru familiile care au în îngrijire o persoană vârstnică
- Servicii de spălătorie, îngrijire personală și a spațiului locativ
- Acces la internet, TV, activități de socializare și grădinărit
- Activități recreative și petreceri tematice legate de sărbătorile legale și sărbătorirea zilelor de naștere
Pentru informaţii referitoare la costuri şi pachete de servicii, înscrieri şi rezervări, contactaţi-ne: Tel: 0334566413; 0234.585658; e-mail: satulseniorilor@fsc.ro Sau ne puteți vizita direct în Buhuşi, str. Libertății, nr 325
Proiectul Satul Seniorilor Milly este posibil gratie sprijinulul a doi colaboratori apropiati ai FSC din Marea Britanie. Este vorba de doamna Judith Darmady si domnul Colin Williams, acesta din urma oferind FSC o finantare substantiala. Deasemenea lucrarile de reabilitare au fost sustinute si de cativa sponsori locali cele mai importante contributii avandu-le companiile Dedeman si Barrier.